Ce bijuterii se poartă la o rochie roșie?

Mihai Matei

Culorile pe care le alegem atunci când alcătuim o ținută vestimentară pot reflecta stările emoționale și spirituale prin care trecem. Mai mult de atât, în combinație cu accesorizarea, ne putem folosi de haine prin culorile alese pentru a transmite în mod voit o emoție, o atitudine sau o adaptare la un anumit cadru (office, party, cocktail, ceremonial ș.a).

Dacă te întrebi ce bijuterii se poartă la o rochie roșie, este bine să ai în vedere toate aceste lucruri și să pornești, desigur, de la semnificația roșului.

Despre culoarea roșie

Roșu este una dintre cele trei culori primare (pe lângă albastru și verde) care sunt utilizate pentru alcătuirea complexului paletar de nuanțe percepute de ochiul uman. Este cea mai „fierbinte” culoare, care datorită asocierii cu sângele, este conectată cu vitalitatea, curajul, forța, pasiunea, patima. Fiind cea mai intensă nuanță din spectrul cromatic, are cea mai mare lungime de undă în comparație cu celelalte culori și este percepută cu prioritate de către ochi.

Așadar, dacă ai ales să porți o rochie roșie, indiferent de ocazie, pregătește-te să atragi toate privirile! În același timp, asigură-te că acestea vor fi fascinate de întreaga accesorizare care completează ținuta. Bijuteriile pe care le vei alege vor fi cele mai importante.

Bijuterii cu pietre semiprețioase pentru o rochie roșie de zi

Sunt multe ocaziile care-ți oferă șansa de a purta o rochie roșie pe timpul zilei. Poate că dorești să porți un outfit elegant pentru birou sau un outfit lejer pentru o ieșire în oraș, iar rochia roșie îți va oferi plusul de încredere în tine de care ai nevoie pentru a avea o zi perfectă.

În acest caz, îți recomandăm să alegi bijuterii de aur cu pietre semiprețioase. De preferat este să asortezi exclusiv bijuterii de aur galben unei rochii de culoare roșu intens, în timp ce unei rochii de culoare roșu închis – înspre vișiniu, i se potrivesc și bijuterii cu pietre semiprețioase din aur alb.

Dintre bijuteriile cu pietre semiprețioase care vor pune în valoare caracteristicile roșului, credem că trebuie să le alegi în funcție de ceea ce dorești să transmiți.

Abordează citrinul pentru un zâmbet pe buze garantat, granatul pentru curaj și încredere în sine, cuarț roz sau opal pentru relaxare deplină sau perlă pentru eleganță și delicatețe. Explorează colecția Sabion de bijuterii de aur online și cu siguranță vei găsi bijuteriile cu pietre semiprețioase potrivite!

Pentru o ținută all red , bijuteriile cu carneol sunt o alegere minunată. Carneolul emană un mix echilibrat de bunăstare, voioșie și feminitate. Această pereche de cercei cu carneol face parte din colecția specială de bijuterii handmade unicat Sabion.

Când purtăm bijuterii cu diamante și alte pietre prețioase împreună cu o rochie roșie?

Diamantele și celelalte pietre prețioase se situează pe treapta de sus a eleganței și rafinamentului. O ținută care implică pietre prețioase presupune și o selecție de materiale fine, astfel că în cazul rochiei roșii discutăm din start despre materiale premium precum mătase și satin de mătase, dantelă sau organza. Materialul va fi un factor decisiv în alegerea de bijuterii pentru rochia roșie.

Dacă vei purta o rochie roșie cu ocazia unui eveniment desfășurat pe timpul zilei, recomandăm să alegi bijuterii cu diamante discrete.

Desigur, poți purta bijuterii cu diamante și fără a avea o ocazie specială în față.

Dacă evenimentul se desfășoară seara, te încurajăm să alegi o bijuterie-accent cu o estetică spectaculoasă, prin care diamantele să-și manifeste liber forța.

Ia în considerare și diamantele negre pentru accesorizarea rochiei roșii. Vor crea un contrast puternic și extrem de modern.

Transformă ținuta cu rochie roșie într-un outfit exclusivist

Știm întocmai cum să obții acest efect. Rochiei roșii superbe pe care o vei purta la cel mai apropiat eveniment exclusivist, asortează-i bijuterii din tantal. Tantalul este un metal suficient de puternic pentru a-și pune amprenta asupra ținutei chiar dacă vei alege doar o bijuterie. Un colier, un inel, o brățară sau o pereche de cercei din tantal va fi destul pentru a inspira mister și rafinament în egală măsură.

Regula bijuteriei – accent

Este o regulă aplicabilă oricând dorești să accesorizezi o ținută, însă extrem de importantă atunci când discutăm despre rochia roșie.

Cu excepția setului (de felul cercei + colier + opționale inel/brățară), care este alcătuit unitar și echilibrat din toate punctele de vedere de către creator, ansamblul de bijuterii pe care le asortăm unei ținute trebuie să aibă un singur element central. Dacă alegi să poți un colier impunător, cu detalii complexe, atunci celelalte bijuterii vor fi mult mai discrete. Poți chiar să renunți la anumite bijuterii și să mizezi întreaga accesorizare a rochiei roșii pe o singură piesă.

Ținute celebre cu rochii roșii

Julia Roberts în Pretty Woman

Vivian Leigh în Gone with the wind

Brigitte Bardot în Une parisienne

Marylin Monroe în Gentlemen prefere blondes

Te așteptăm să alegi întreaga accesorizare pentru rochia roșie într-un magazin de bijuterii Sabion sau să explorezi portofoliul nostru de bijuterii de aur online , pe sabiono!