Informații generale
Cu o viață de zi cu zi încărcată, în care facem slalom printre eforturi profesionale și personale iar timpul pare a fi din ce în ce mai limitat, e tot mai dificil să ne dedicăm lucrurilor cu adevărat importante. Cele emoționale, care țin de împlinirea afectivă pe care viața în doi e menită să o ofere.
Până acum ceva timp, timpul petrecut împreună însemna și plimbări, cine romantice, călătorii exotice – tot felul de activități care permiteau lejer partenerilor să-și împărtășească pasiunile sau să descopere plăceri noi. Iată-ne în prezent, în vremuri în care joburile remote poate că ne lasă să fim aproape fizic dar întregul context al distanțării sociale și monotonia programului zilnic ne poate îndepărta emoțional.
Până când lucrurile vor reintra pe un făgaș normal, ne rămâne doar să învățăm din nou să ne bucurăm de gesturile mici care transmit o iubire mare. Să începem cu…cuvintele!
Cum alegi mesajele ce pot fi gravate pe bijuterii
Pe lângă scrisori și mesaje text clasice, poți apela și la un alt mod prin care să-i transmiți persoanei iubite cel mai frumos mesaj de dragoste : prin mesaje de gravat ce rămân pentru totdeauna inscripționate pe obiectele dăruite. Numeroase obiecte de metal îți oferă posibilitatea de a grava mesaje de iubire pe suprafața acestora, la vedere sau discret, în funcție de preferințe.
Pot fi gravate mesaje pe bijuterii, obiecte decorative, accesorii, trofee etc. Iată cum să le alegi:
În funcție de dimensiunea obiectului
Textul gravurii poate avea diferite fonturi și dimensiuni, însă cel mai important factor este dimensiunea obiectului pe care dorești să-l personalizezi.
Spre exemplu, un inel se gravează în general pe interior cu data la care v-ați cunoscut sau cu un mesaj scurt, de câteva cuvinte de tipul: „Împreună pentru totdeauna” / „Singura mea iubire” / „Iată inima mea!”.
Poți grava și o brățară sau un pandantiv cu medalion mai mare pe care sunt potrivite mesaje precum „Toate zilele sunt nopți până te văd, iar nopțile strălucesc ca zilele când te visez” / „Până acum, fiecare moment împreună a fost minunat. Dar îți promit că ce-i mai frumos urmează!” /„Dacă aș avea o floare de câte ori m-am gândit la tine, m-aș putea plimba printr-o gradină nesfârșită”.
Dacă vrei să gravezi un obiect de dimensiuni mai mari, dă frâu liber sentimentelor și compune un mesaj de dragoste pentru ea sau el. Vei obține o declarație de dragoste originală, rostită din suflet.
În funcție de mesajul pe care vrei să-l transmiți
Nu toate relațiile sunt la fel și nu toate mesajele de dragoste transmit aceleași emoții, cu toate că sentimentul de bază este același. În plus, poate că vă aflați într-o perioadă a relației în care simți nevoia să pui accent pe un anumit sentiment: grijă, prețuire, recunoștință.
Sau poate că dorești să gravezi un mesaj de dragoste amuzant și jucăuș.
Analizează toate aceste aspecte, caută textul în funcție de starea pe care dorești să o inspiri și alege-l pe cel mai potrivit.
În funcție de relație (de durată)
În funcție de stadiul relației voastre, există mesaje de dragoste pentru soție sau pentru soț și mesaje frumoase de dragoste pentru iubită sau iubit. Știm că indiferent de tipul relației, cauți mesajul care transmite că iubirea este vie și puternică, pregătită să câștige lupta cu timpul.
Dacă aveți copii, poți să gravezi un mesaj care să refere la ideea de familie și să-ți arăți astfel mulțumirea pentru acest dar binecuvântat pe care partenerul/a ți l-a oferit.
În funcție de ocazie ?
Cauți mesaje pentru logodnică? Mesaj pentru aniversarea relației sau căsătoriei? Celebrați Ziua Îndrăgostiților? Nașterea unui copil? Cumpărarea primei case sau mutarea într-o locuință nouă? Sunt doar ocaziile principale care merită sărbătorite în viața de cuplu. Iar pentru fiecare, există mesajul care va merge direct la sufletul celuilalt.
În funcție de autorul preferat
Dacă jumătatea ta este pasionată de lectură, cu siguranță îi știi autorii preferați. Alege un mesaj frumos pentru el sau pentru ea inspirându-te din scrierile celebre.
Dacă te afli în impas, gândește-te la regizorul sau filmul preferat al perechii tale și caută cea mai emoționantă scenă. Acolo îți vei „găsi vorbele” potrivite pentru a-ți exprima sentimentele într-un mod inedit. Similar în cazul pieselor muzicale pe care știi că le îndrăgește.
Mesaje pentru iubit sau pentru iubită?
Un alt factor de care trebuie să ții cont este perspectiva din care privești mesajul. Cu toate că nu poate fi generalizat, se spune că femeile au latura romantică mai accentuată, deci ar fi indicat să te orientezi spre o categorie specială de mesaje de dragoste pentru ea, în timp ce bărbații preferă pragmatismul. Tu îți cunoști jumătatea cel mai bine, așa că alege mesajul care „vorbește” pe limba acesteia.
Iar pentru toate situațiile de mai sus, simte-te liber(ă) să te inspiri din aceste idei de mesaje de gravat :
Cele mai frumoase mesaje de dragoste în română
„Indiferent din ce sunt făcute sufletele noastre, al tău şi al meu sunt unul şi același.” – adaptat din Emily Brontë, La răscruce de vânturi
“Dacă ar fi să trăiesc o mie de ani, ţi-aş aparţine în toţi aceştia. Dacă ar fi să trăiesc o mie de vieţi, aş vrea să fii a mea în fiecare din ele.” – Michelle Hodkin, Evoluţia lui Mara Dyer
“Dacă te iubesc? Doamne, dacă dragostea ta ar fi un grăunte de nisip, a mea ar fi un univers de plaje.” – William Goldman, Mireasa prinţului
“Însă trupul meu e ca o harpă, iar cuvintele şi gesturile tale sunt precum degete atingând corzile.” – adaptat din James Joyce, Arabia
“Îmbătrâneşte împreună cu mine! Ce-i mai bun este abia pe cale să vină.” – Robert Browning, Rabbi Ben Ezra
„Dragostea nu cunoaste legi.” – Boethius
„Te iubesc și te voi iubi toata viata, iar dacă și după moarte oamenii iubesc, atunci te voi iubi pentru totdeauna”. – Dante Alighieri
„Tot ce pot să înțeleg, înțeleg doar din cauză că te iubesc”. – Lev Nicolaevici Tolstoi
„Te iubesc fără să știu cum sau când sau de unde. Te iubesc pur și simplu, fără complexități sau mândrie; te iubesc pentru că nu știu altă cale…” – Pablo Neruda
„Te iubesc pentru ce sunt atunci când sunt cu tine.” – adaptat din Jose Garcia Marquez
„Te iubesc până la marginea universului”
„Ador clipele în care îmi eşti alături şi urăsc tot ceea ce ne desparte.”
„Văd lumea în ochii tai și ochii tăi peste tot în lume. Azi și în toate zilele ce vor urma!”
„Tu faci culorile mai vii, frumusețea mai pură, plăcerea mai intensă. Te iubesc!”
„A iubi înseamnă căutarea jumătății întregului din care ai făcut cândva parte.”
„Iubirea mea pentru tine nu are bariere.”
„Tu ești bucuria din inima mea.”
„Tu ești soarele meu.”
„Tu eși rațiunea mea de a trăi.”
„Tu ești sufletul meu.”
„Jumătatea mea ești tu.”
„Împreună pentru totdeauna.”
„În tine am găsit iubirea vieții mele, dar și cel mai bun prieten.”
Cele mai frumoase mesaje de dragoste în engleză
„You are every reason, every hope and every dream I’ve ever had.” – Nicholas Sparks, The Notebook
„You have me. Until every last star in the galaxy dies. You have me.” — Amie Kaufman, Illuminae
„I love you and that’s the beginning and end of everything.”- F. Scott Fitzgerald
„In Love with My Best Friend.”
„You are My Favorite Thought.”
„You Have My Heart.”
„Your voice is my favorite sound.”
„I know fairy tales come true because I have you.”
„My six word love story: I can’t imagine life without you.”
„I love you more than I did yesterday but not more than I will tomorrow.”
„Love is friendship that has caught fire.” – Ann Landers
„Where there is love, there is life.” – Mahatma Gandhi
„I would rather spend one lifetime with you, than face all the ages of this world alone.” – J.R.R. Tolkien
„To be your friend was all I ever wanted; to be your lover was all I ever dreamed.” – Valerie Lombardo
„If you live to be a hundred, I want to live to be a hundred minus one day, so I will had never lived without you.”
„My Love for you is like the Ocean, continues as far the eye can see and seems endless.”
„You carry the key to my heart and absolutely no one else can open it.”
„You’re the only person on the planet who fulfills me. You’re my other half.”
„My love for you is a journey starting at forever and ending at never.”
„You are my best friend, my human diary, and my other half.”