Contrastul unic și intensitatea culorilor acestei pietre îi oferă o aură mistică, fascinantă, atrăgând astfel atenția oamenilor încă din cele mai vechi timpuri.
Onixul este utilizat în realizarea bijuteriilor extravagante, datorită eleganței pe care acesta o inspiră, însă și a faptului că se potrivește deosebit de bine cu diamantele și cu orice nuanță de aur.
Este interesant faptul că această piatră este aleasă atât de femei, cât și de bărbați în egală măsură, datorită culorii atrăgătoare, precum și calității de a putea fi purtată indiferent de ocazie.
Face parte din clasa calcedoniei, care la rândul său este o formă de cuarț microcristalin.
Piatra de onix prezintă benzi stratificate de culoare, ceea ce o face perfectă pentru realizarea unor camee spectaculoase și chiar a unei game de sculpturi.
Nuanțele acestei pietre pot varia, astfel că pe lângă culoarea clasică neagră sau combinația de negru cu alb, poate fi regăsită inclusiv în nuanțe de albastru închis, roșu, maro sau galben.
Luând în considerare acest fapt, puternica uniune și totuși contrastantă între nuanțele onixului este considerată reprezentativă pentru iubirea dintre două persoane.
Despre onix: Origini și legende
Onixul poate fi găsit în diferite regiuni ale lumii, printre care: Yemen, Uruguay, Argentina, Australia, Brazilia, Canada, China, Germania, Pakistan, India, Indonezia, Madagascar, America latină, Marea Britanie și diferite regiuni din S.U.A.
Numele de „onix” provine din grecescul onux , care este tradus prin intermediul termenilor „unghie” sau „gheară”, această denumire provenind din legenda formării pietrei – de altfel, una dintre cele mai cunoscute din mitologia greacă. Se spune că într-o zi, Cupidon, zeul iubirii, a folosit una din săgețile lui pentru a tăia unghiile mamei sale, Venus, în timp ce prea frumoasa zeiță dormea. Pe măsură ce acestea cădeau de pe muntele Olimp, în râul Indus, se metamorfozau în onix, fiind considerate divine.
Este cunoscut faptul că această piatră semiprețioasă era des întâlnită în Egiptul antic și de asemenea, se mai spune că însăși regina Cleopatra obișnuia să poarte onix negru pentru proprietățile sale protectoare și modul în care acesta asimila energiile negative. Astfel, în preajma energiilor negative , cristalul vibra, avertizând regina de un potențial pericol.
Din punct de vedere astrologic, această piatră este asociată zodiilor leu și capricorn, datorită ambiției și neînfricării lor, caracteristici reprezentative pentru onix.
În era victoriană, era utilizat pentru realizarea broșelor purtate la înmormântări, deoarece culoarea sa neagră era potrivită pentru astfel de momente grele.
Romanii obișnuiau să pornească în luptă purtând amulete din sardonix sau onix, pe care era gravat zeul Marte, pentru a oferi soldaților curaj și neînfricare.
Pe lângă numeroasele legende ce implică această piatră, este regăsită, de altfel, în interiorul faimoasei vile Tugendhat, din Brno, Republica Cehă. Construcția sa a fost finalizată în 1930, de către Miles van der Rohe și este unul dintre primele prototipuri reprezentative pentru arhitectura modernă. În interiorul său este regăsit un perete realizat integral din plăci de onix extrase din munții Atlas, ce își schimbă aspectul sub razele apusului, datorită grosimi lor ce lasă lumina să le pătrundă.
Caracteristici tehnice ale onixului
Termenul de onix se referă la acele pietre semiprețioase din clasa calcedoniei, ce prezintă în principal benzi de culoare albă și neagră sau albă și roșie, însă, se mai pot întâlni și cu alte nuanțe precum galben sau albastru închis.
Onixul alcătuit dintr-o bandă neagră, de bază și un strat superior, gros, alb, este cunoscut sub denumirea de onix arabic .
În ceea ce îl privește pe cel albastru închis, senzația de albastru este dată numai de către o bandă subțire, albă, așezată peste una neagră. Acest tip de onix numindu-se onix nicolo .
Combinația de roșu/maro și alb/galben, este reprezentativă pentru sardonix , o varietate a onixului clasic, negru.
Există voci care susțin faptul că onixul, la rândul său, reprezintă un tip de agat, care, de asemenea, provine din clasa calcedoniei. Cu toate acestea, cele două grupe de pietre semiprețioase diferă prin modul în care benzile de culoare alternează, agatul prezintă benzi curbate, iar onixul, paralele.
Clasă: Calcedonie
Varietate : Sardonix
Formulă chimică: SiO 2
Structură cristalină: Hexagonală(Trigonală)
Indice de refracție: 1.544-1.553
Culoare: Neagră, albă(stratificată), roșie, unele varietăți pot fi chiar maro, galbene sau albastru închis
Duritate Mohs: 6,5-7
Luciu: Ceros
Transparență: Opac
Sensibilitate la căldură: Nu
Proprietăți energetice și spirituale ale onixului
Onixul este regăsit și utilizat într-o gamă culturală bogată datorită proprietăților benefice diverse pe care le posedă.
În China, era utilizat pentru realizarea amuletelor și brățărilor, dar mai ales în Feng Shui, fiind considerat protector, ajutând și sprijinind concentrarea, perseverența și vitalitatea celui ce o deținea.
În India și Persia antică, oamenii foloseau piatra de onix pentru a se apăra de forțele răului, dar și pentru stabilizarea relațiilor, considerând că este reprezentativă pentru iubirea și armonia de cuplu.
Indiferent de zonă, oamenii consideră onixul, în mod special pe cel negru, o piatră a echilibrului și adaptabilității deoarece, pentru obținerea acestei culori, este necesară amestecarea unei părți egale din fiecare nuanță a spectrului.
Proprietățile deosebite de absorbție a energiilor negative și sporire a curajului fac această piatră să fie considerată mistică, reușind să conecteze purtătorul cu sinele, trecând astfel mai ușor peste perioade dificile și stresante.
De asemenea, în zilele noastre, este cunoscut faptul că onixul ajută la vindecarea traumelor fizice, dar și psihologice, ancorând oamenii într-un stil de viață stabil și oferind autocontrol.
Bijuterii celebre cu Onix
Cameea Venus Marina , cu Cupidon alături – creată de către Benedetto Pistrucci, în anii 1820-1830, este considerată mai ales o operă de artă, realizată în onix și încadrată în aur, și este păstrată în Muzeul Metropolitan de Artă din New York.
Ceasul Bvlgari Serpenti – Celebra colecție se regăsește printre preferatele celebrităților, din aceasta făcând parte și ceasul Serpenti lucrat în aur de 18 karate, cu diamante și onix negru.
Cerceii purtați de Jennifer Lawrence pe covorul roșu al Globurilor de Aur – o combinație superbă de diamante, onix negru, coral și jad, încadrate în cerceii vintage din platină, creați de către celebrului designer Neil Lane.
ColecțiaPanthère de la Cartier – De-a lungul timpului, onixul și-a făcut apariția în mod constant în celebrele bijuterii din colecția Panther, chiar începând cu prima piesă a acesteia, și anume, ceasul realizat în 1914, cu diamante.
Sursă foto: Cartier
Pe lângă extravagantele bijuterii, Cartier a mai utilizat onixul și în crearea altor obiecte, precum tabachera din platină cu diamante, oferită lui Jeanne Toussaint, de către Louis Cartier.
Bijuterii Sabion cu onix
Aur rose, diamante si onix, toate îmbinate perfect într-un pandant in forma de cheie, realizat de designerul roman Gianni Lazzaro.
O pereche de butoni din aur rose, decorați cu pietre de onix și sidef, ideali pentru a stiliza manșetele cămășii. Acești butoni din aur rose sunt o semnătură a eleganței masculine, care inspiră respect și admirație.
Pandantiv în formă de cruce, realizat din onix, aur alb și diamant.
Set realizat din aur de 14 kt și onix.
Sfaturi de îngrijire a pietrei de Onix
Datorită durității sale crescute, de 6,5 – 7 pe scara Mohs, onixul este una dintre pietrele rezistente, care nu se degradează sub acțiunea prafului și care poate rezista chiar și unor lovituri mecanice . Cu toate acestea, cel mai bine este să fie evitat contactul cu obiecte ce pot zgâria.
Pentru a păstra culoarea pietrei intactă și a nu i se pierde din intensitate, este recomandată curățarea sa cu o cârpă umedă sau uscată, fără detergenți sau soluții de curățare.
De asemenea, nu este recomandată utilizarea ultrasunetelor sau a altor metode fizice de curățare.