”Ana” – lucrare a artistului Cîrstina de la Studina care nu a mai fost expusă niciodată până acum. O deosebită pictură pe care o puteți admira în cadrul Galeriilor Sabion până la data de 15 octombrie 2019. Această operă pe pânză face parte din minunata expoziție plină de culori intitulată ”Grădinile Sabionului” .

Despre această lucrare se pot spune multe, fiecare o vede asa cum simte și percepe, prin ceea ce transmite pictorul, prin așezarea culorilor pe panză. Însă, Ana, are altă poveste, o poveste tristă. Trei doamne ale artei au încercat, prin prisma lor, să dezlușească misterul Anei: Ana Amelia Dincă -critic de artă, Ana Maria Măciucă – istoric de artă și Otilia Ardeleanu – poet

„Ana este lucrarea în care Cîrstina de la Studina vorbește despre dreptul femeii la iubire și fericire, evocând delicatețe și senzualitate acesteia, este o compoziție pictată în spiritul expresionismului, care definește stilul său liber. Cochetă și delicată, Ana este un personaj pitoresc, plin de viață, care încearcă să își înțeleagă destinul, să se descopere pe sine, așteptând să fie acceptată, admirată, iubită. Figura ei se desfășoară pe întreaga suprafață a pânzei de mici dimensiuni, în cuprinsul căreia descoperim capul sferic, desenat în note figurative generale, cu buzele de un roșu exotic, sugerate de o pată intensă de culoare, vorbind despre dorințele ei ascunse. Abia perceptibil, în stânga tabloului, chipul unui bărbat indică disonanțele apărute în cuplu, nefericirea și înfrângerile existențiale, care se revarsă asupra trăirilor Anei. În conturul chipului feminin primează forța expresivă a culorii, dinamica dispunerii tonurilor, susținând perechea de complementare roșu/verde, care vorbește despre oponența masculin/ feminin. Detaliile faciale accentuate cu negru, ochii închiși în dialog cu contradicțiile interioare, pot fi asociate cu modul de dispunere al petelor de culoare, tensionate și reținute totodată, implicând stări de dezamăgire și frustrare, gânduri nevăzute, ascunse în adânc, conturând portretul ireal de frumos și magic al Anei. O compoziție armonioasă, cu încărcătură emoțională și o cromatică aplicată abstract, implică atitudinea artistului față de un fapt trăit și mărturisit. Exuberanța indusă de imagine este un reflex al bucuriei și forței femeii de a învinge obstacole, fiind o imersiune spre spațiul ei sufletesc, spre energiile benefice interioare, evocând intensitatea trăirii și infinitatea forțelor ei pozitive. Cîrstina de la Studina nu redă cu concretețe starea lucrurilor, el implică sub forma sugestiei, o amintire de odinioară, o neliniște, explicată cu mijloacele picturii. Portretul Anei este figura unei tinere idealizate, pictorul făcând conexiuni stilistice cu tipul de compoziție și de aplicare al culorii, așa cum îl regăsim și în compozițiile sale, unde expansiunea tonurilor, în alternante dispuneri de pete vii, contrastante, demonstrează capacitatea oricărei forme de a se revitaliza, indiferent dacă este apropiată de realitate sau dacă se dezice de aceasta.” – Ana Amelia Dincă – critic de artă

„Portretul Anei, lucrare pe care am putea să o considerăm, de referință, pentru întreaga creație a pictorului reprezintă, fără doar și poate, imaginea femeii într-o societate încă dominată de bărbat, o imagine în care terenul câștigat de aceasta de-a lungul timpului în fața bărbatului în ceea ce privește statutul și condiția sa nu înregistrează un succes semnificativ. Cu toate că, față de antichitate când o foarte mare perioadă de timp femeia era considerată un bun aflat în proprietatea bărbatului, s-au făcut pași importanți în privința dreptului la egalitate în toate planurile sociale, este evident faptul că mentalitățile primitive și retrograde conform cărora femeia este predestinată sacrificiului, umilinței, discriminării sexuale și profesionale se mențin încă, ele fiind conservate implicit de o parte din femei, a căror grad de intelectualitate este menținut la un nivel inferior societății în care trăim, din motive lesne de înțeles. Conexiunile stilistice, raporturile coloristice contrastante pline de expresivitate sugerează atmosfera nesiguranței în care trebuie să se integreze femeia, ai cărui ochi plecați par a exprima, în același timp, atât acceptarea destinului dar și capacitățile profunde ale unei gândiri a împotrivirii, a înverșunării, a luptei cu sine însuși și cu întreaga societate pentru dobândirea locului pe care îl merită, evident alături de bărbat. Pe lângă drama femeii supusă umilinței și sacrificiului – titlul lucrării a fost ales sugestiv făcând trimitere la Ana meșterului Manole -, pictorul reliefează în acest portret puterea, energia, forța interioară a femeii de a înlătura definitiv principiile care i-au stagnat evoluția, i-au îngrădit drepturile și i-au limitat ascensiunea, demonstrând că nimic nu poate fi construit și nu poate avea durabilitate fără aportul femeii care deține rolul principal în însăși evoluția omenirii.” – Ana Maria Măciucă, istoric de artă

Poeta, Ottilia Ardeleanu, compune o minunată poezie prin care își exprmă propriile trăiri contemplative asupra acestei lucrări enigmatice:

„Pânza unui suflet

Aici sunt gândurile Anei. Ana și zidurile ei. Lichenii îi cresc din trup. Ștampile de mucegai însemnează viața, mult prea trist. Ana cea cu chip de piatră, cea cu dureri de piatră și tăcere de piatră. Cu zâmbet de piatră. Cea cu umblet grăbit. Spre sacrificiu. Inima ei e o fântână părăsită în care oricine trece pe-acolo privește adânc și aruncă pietre. Dar, Ana este rece. Nu mai simte nimic. Îngropată pe dinăuntru, cine să-i mai mângâie sufletul? Când se lasă noaptea peste conștiință, de stai cumva rezemat de pereții ei, auzi un plânset, o simfonie vremelnică. Aproape stinsă. La hotarul dintre viață și moarte. Din piatră încep să curgă râuri. De culoarea macilor. Peretele pare că se desprinde și, dincolo de el, doi ochi de piatră caută liniștea pierdută. Părul îi crește iarbă de mare până sufocă timpul în zidul de piatră. Ana aceasta nu mai are suflet. Ana aceasta nu mai are glas. Ana aceasta nu mai are cuvinte. Ana aceasta nu mai are lume. Nu mai are țară. Leagănă în brațe gândurile. Dar ele sunt prea triste și nu vor să adoarmă. Aceasta e Ana. S-a spus totul despre ea. Și nimic. Nimic despre a fi sau a nu fi femeie. Ana e doar chipul unei femei de piatră. Un cioplitor de sentimente a folosit icul până ce Ana nu mai e Ana. Un pictor i-a adunat lacrimile în poala unei pânze până ce Ana se face izvorul tămăduirii. Dar, tot ce se ridică se destramă. Fiindcă Ana, zidită în orice fel de artă, rămâne piatră. Nu mai poate alerga spre iubire. Este zidire. De la zidită! Această ană este doar o altă ană! Lumea are încă o ană! E plin pământul de ane! Dar niciuna ca Ana din piatra culorilor!”